Să ne educăm copiii pentru viitor, nu pentru trecut

Am vorbit într-un articol trecut despre cultura concurențială din ce în ce mai acerbă din mediul educațional românesc și posibilele ei efecte negative pe termen lung asupra dezvoltării armonioase a copiilor. A fost un semnal de alarmă care a stârnit numeroase polemici. Nu vreau să ne blocăm în discuția că sistemul este așa cum este și nu avem resurse, idei, forța sau capacitatea de a trece la un nivel care ar sprijini generația în formare mai mult decât sistemul actual. Vreau să vedem încotro se îndreaptă societatea la nivel global și ce este necesar să actualizăm astăzi în gândirea noastră pentru a lăsă copiii să zboare spre acest viitor.

Vă provoc, așadar, să ne uităm la câteva puncte de vedere pe care părinții le-au susținut, în unele dintre care vă veți regăsi și să vedem dacă trec testul schimbării perspectivei:

• “Dacă nu țintim clar niște rezulte concrete, atunci cum să ne educăm copiii? Pentru binele lor, trebuie să fim cu ochii pe un anumit viitor, statut. Lumea așa este, într-o continuă concurență, iar noi pregătim copiii aștia pentru viață, nu să trăiască într-un glob de cristal.”
  

Bun. Ce tip de ținte sunt potrivite în educație? Cele care limitează orizontul sau cele care îl deschid? Suntem oare capabili să vedem viitorul lor cu gândirea noastră de astăzi? Ce  noi curente de gândire vor contura societatea de mâine, din care, cu siguranță, copiii noștri vor face parte? Ce tip de educație este potrivită pentru această nouă lume? Am analizat în articolul – Competiția este un stăpân rău, dar un servitor bun

• “Competiția nu este rea sau la fel de rea pentru toți copiii pe cât este argumentată. De exemplu, noi suntem crescuți în acest mediu și nu văd că am fost în vreun fel afectați de el, ba dimpotrivă.”
• “Înțeleg că nu este cel mai potrivit mediu pentru copil, dar ce alternative avem? Ce putem face noi? Să nu-i mai trimitem la școală? Să-i trimitem nepregătiți, să fie victimele agresivității celorlalți?”

Mulți dintre noi asistăm deja la efectele nocive ale sistemului concurențial educațional, tot ce este nevoie pentru a face un prim pas este să păstrăm partea bună a acestei culturi și să încercăm să minimizăm ceea ce nu este util. Despre alternativele la îndemână în Concurența sănătoasă vis-a-vis de cea nesănătoasă

• “Dacă schimbarea nu vine din partea sistemului, nu văd cu ce aș schimba eu, un singur om, ceva? Cel mai probabil îmi voi irosi efortul și mai risc să-mi fie și copilul arătat cu degetul.”
  

Ei bine, dacă fiecare dintre noi așteptăm ca celălalt să facă ceva, atunci putem avea surpriza să nu se întâmple nimic. Ce-i însă posibil să se întâmple? Ei bine, dacă vom continua în acest ritm, în 50 de ani copiii noștri vor constata că tot ceea ce astăzi este firesc, va fi imposibil. Deși vocea generațiilor viitoare este mută, ea răsună astăzi prin strigătul planetei epuizate de deșertificare, de poluarea aerului și de restrângerea surselor de apă, de strigătul a jumătate dintre noi care trăiesc în sărăcie cruntă, de zecile de milioane de alungați de războaie. Schimbarea aparține mai mult ca niciodată momentului de acum, iar educația este primul ei pas.

Practic, asistând la ceea ce se întâmplă, nu ne permitem să nu fim parte din schimbare. Impactul nostru, individual, la transformarea culturii, este incomensurabil. S-ar putea să nu-l vedem pe termen scurt și să considerăm că sămânța noastră nu a germinat, dar nu este niciodată așa. Orice sămânță va rodi, chiar dacă nu vom fi noi cei care ne vom bucura de roadele ei. Primul pas este să însă să conștientizăm că efortul nostru contează și să găsim acea nișă unde ne putem implica cu maxim de impact.

Dacă vrem să mișcăm acum lucrurile, este necesar numai să găsim 5 oameni dornici să acționeze în aceeași direcție cu noi. Așa cum demonstrează Otto Sharmer, 5 oameni pot schimba lumea.  Acest grup, insignifiant la o primă vedere vis-a-vis de o întreagă societate, va declanșa bulgărele transformării, iar sistemul se schimbă atunci când se generează o masă critică a schimbării pentru a atinge punctul de declanșare, așa cum analiza din cartea Tipping Point a lui Malcom Gladwell ne povestește cu exemple clare.

Schimbarea zilelor noastre nu mai este o luptă brutală cu autoritatea, ci se îndreaptă spre conceptul de Smart Change: o revoluție albă, a gândirii, a propunerilor, de la inițiative din partea părinților către sistem. Lucrurile se pot petrece lin, pot dura mulți ani, dar micul efort de astăzi declanșează valul sistemic care va permite copiilor noștri să pornească de la o bază solidă și să continue construcția pentru copiii lor.

Mă întreb ce lecții mai frumoase putem oferi micuților noștri decât pe cea a implicării, pe cea a inițiativei sau pe cea a curajului?